Frământare

Flame negre se ridică în văzduhul înghețat,
Note 'nalte ascuțite, urlă umbre în neant.

Clipe, vise și cuvinte se amestecă acum,
Morții cântă armonie, flaut de argint în fum.

Crengi de nuc dorm sub podul șters de vânt,
Doliu curge pe alee, anii pier într-un mormânt.

Jocuri de alb și de negru se amestecă în cer,
Roșii picături de sânge cad pe crucile de fier.

Negura de albe graiuri se oprește pe pământ.
Groaza strigă în pustie, gându-n mână îl frământ.

Ea

Roze flori din pomii negrii,
Flutură căzând pe ea,
Ochii i se-nchid alene.
Ea să plece nu mai vrea.

Deschid văzul și-o zăresc,
Fix privirea mi-o aruncă.
Ochii mari, buze deschise,
Prin miscări ea îmi cuvântă.

Peste față-i cad ușor
Bucle negre de-ntuneric,
Dulce-i chipul lenevit
Farmecu-i așa puternic.

Doar un om

Negrul nopții-ntunecate
În albastrul de neon,
Scaldă pânza de păianjen,
Căutând să o străpungă,
Să-l omoare pe cocon.

Splendid luna se aprinde,
Fumul cerului pierind,
Ceața cade răsfirată
Jocuri de lumini apuse
Vagi se culcă adormind.

Doar un om stă și privește
În răcoarea de cărbuni
Și visează vise moarte,
Replici scurte ne-nțelese
Replici de la cei nebuni.

Nimeni nu îl ia în seamă.
Noaptea, câinii îl mai latră,
Rece-i inima din dânsul,
Căci zadarnic mai trăiește,
Nimeni azi nu-l mai așteaptă.

Visele ramân doar vise...

Măsor cu ochii cei umbriți,

Deșertul rece, adormit

Și cad pe marea nispoasă,

Vărsându-mi ochii potolit.

Căci eu pe tine mult te vreau,

Dar tu nu știi cu-adevărat

Și multe sunt a mele lacrimi,

Scrum de dor împachetat.

Sunspin în nopți și nu adorm,

Visez cu ochii descleștați,

Pe tine care mă săruți

Și mâinile nu le desparți.

Dar visele rămân doar vise

Și în real nu te ajung,

Mâhnit e sufletul în mine,

Gânduri rele mă străpung.

Corzi întinse de vioară

O dulcele izvor de moarte,
Păgânul vid în tine zace,
Călcat de pasul zmeului,
Mâncat de fii cerului,
Purtat de pana corbului.

Albe pene, nege păsări,
Se adună și strivesc
Pământul mormântului,
Săpat de mâna omului.
Așternutul duhului...

Cimitirul, parc pustiu,
Castanii plâng cu mine,
Tristețea râul gândului.
În albia văzduhului,
S-aude glasul șoimului.

Clape negre de pian,
Corzi întinse de vioară,
Dau culoare cântului
Mânat de vijelia vântului
Pe nalta creasta-muntelui.

Dar eu rămân ș-ascult,
Cum lin la el mă cheamă,
Să dorm sub coama bradului,
La roșul apusului,
Cu lacrimile plânsului.

Abstract

Adulmec un miros de răutate
Și simt cum frica mă cuprinde
Din iad străvechi un glas de șoapte,
Îmi cântă pe aleea de cuvinte.

Infinite timpuri în clepsidră
Se amestcă în forme de optar.
Culori de negru si cenușă,
Cad în valul de neant hoinar.

În marea negrului necunoscut,
Cad și moarte mor uitate ,
Gânduri reci stinse în trecut
Salvate în inimi congelate.

Pe fundul mării sunt pierdute,
Dar fumul negru de eres
Se duce sa le fure-n taină
Cadouri scumpe pentru Hades.

Tristeți de dor cad setoase
Ura ne "întinde ața".
Ne înecăm în mari spmoase
Căci timpul ne mănânca viața.