Corzi întinse de vioară

O dulcele izvor de moarte,
Păgânul vid în tine zace,
Călcat de pasul zmeului,
Mâncat de fii cerului,
Purtat de pana corbului.

Albe pene, nege păsări,
Se adună și strivesc
Pământul mormântului,
Săpat de mâna omului.
Așternutul duhului...

Cimitirul, parc pustiu,
Castanii plâng cu mine,
Tristețea râul gândului.
În albia văzduhului,
S-aude glasul șoimului.

Clape negre de pian,
Corzi întinse de vioară,
Dau culoare cântului
Mânat de vijelia vântului
Pe nalta creasta-muntelui.

Dar eu rămân ș-ascult,
Cum lin la el mă cheamă,
Să dorm sub coama bradului,
La roșul apusului,
Cu lacrimile plânsului.