Foc de vatră

Încep a spune dar un gând,
Scăldat în băi de piatră,
Pierdut în lacrime de somn,
Călit în foc de vatră.

Ciocane bat în capul meu
Și mintea-mi tulburată
S-ascunde în sicriu de nuc,
Uitând ce-a fost odată.

Scântei pierdute în văzduh,
Privesc spre lumea bată
Și uită graiul să mi-l dea,
Căci e furat de-o fată.

Încalec cai din bătălii,
Stindardul să mi-l vadă.
Căci gândul cel călit în foc,
Începe să mă ardă.

Visul ploii

Pași de corb mă mișcă-n ploaie,
Cerul îmi cântă cu norii,
Fulgere tună șiroaie,
Noaptea își ascunde zorii.

Belți de amintiri sunt sparte,
De ploaia lacrimilor grele.
Visele-mi confuze, mate,
Calcă gândurile mele.

Gri și negru totul pare,
Ca mormintele din piatră,
Timpul sensul nu-l mai are,
Inima nu vrea să bată.

Huiduit de vânt și viscol
Mă așez sub teiul gros,
Sunt mahmur ca de alcool
Și de somn mă-ntind pe jos.

Sticle sparte mă doboară
Și din ele curge lavă
Florile din tei coboară,
Așezându-se în tavă.

Picuri veșnici de negrață
Cad, stropesc și murdărec,
Simpla trecere prin viață
Care vreau s-o ocolesc.

Clipe din clepsida verde
Smulg să țin în viața mea,
Cronos, zeul rău mă vede.
Muritor sunt ca o stea.

Dar zorii plini de întristare
Mă trezesc la răsărit,
Norii tună-n nencetare.
Tot de ploaie sunt orbit.

Ceas de vară

Enigme vechi din timpuri noi,
Clădesc trecutul în minute.
Prăvălind pietre din munte.
Mister și ceață vin cu ploi.

Ascunși se uită ochii negrii,
Pătrunznâd în sumbrul gând.
Vântul tremură de blând,
Toamna stă pe iarna verii.

Limbi de ceas duc în abis,
Anii lumii muritoare
Ce se pierd într-o miscare,
Alungate dintr-un vis.

Clopot spart șoptește iar,
Moarte limbi de mult uitate.
Într-o beznă aruncate,
Înghețate pe un jar.

Timp nedumerit seduce,
Clipele morților vii
Însetați ca mulți copii
Către rău lumea conduce.

Clinchete de lanțuri

Clocote de sânge fierb,
Ochii, mucegai căprui
Te privesc nestingheriți,
Ascutiți ca și un cui.

Calc pe jar rece de foc,
Părul flutură în flăcări.
Recile văpăi mă seacă,
Putred, sunt mâncat de păsări.

Și durerea mă pătrunde,
Însă-o las să curgă lin,
Venin dulce și plăcere,
Aburi reci și secul vin.

Lumea cu ea se hrănește.
În teroare aruncat,
Bice de cuvinte-amare,
În durere sunt purtat.

Clinchete de lanțuri grele,
Surd s-aud în suflet.
Mintea izvorăște lavă,
Versuri izvorăsc din cuget.

Unde ești speranță vie?
Te aștept de-atâta ceas...
Din durere să-mi faci miere,
Tu nu vi, rău am ramas.

Zbor de pace spre mormânt,
Sub evlavioase flori.
Negrii crini și trandafri,
Morți și arși vor fi în zori.