Iubita mea mămucă

Cu părul creț și nins de ani,
Cu zâmbet cald și față dulce,
Cu sânge sfânt, divin de crai,
Bunica tace și nu plânge.

Pământule ce-ascunzi acum?
-Comori și cărți și dragoste.
Lumanări plâng pân la scrum,
Cu mine plâng și clopote.

De ce-ai plecat prieten bun,
Om, femeie, dulce mamă?
De ce-ai lăsat copii în drum?
Pe noi cine ne cheamă?

Dormi acum suflet curat,
Și fii în cer nălucă.
Nu te-oi uita în veci de azi,
Iubita mea mamucă.

Nebunie

Fața albă luminată de cenușă și de fum,
Clocote de sânge mort, putrede mă răscolesc.
Aer liber prin organe caută să fie scrum.
Luna, stelele și tu; toți acum mă ocolesc.

Chinuri jalnice mă toacă în torturi încete reci,
Sunt nebun de supărare, râd amar și mor cumplit,
Dar mor și viață am de mort, sufletu-mi captiv în veci
Nu mă vezi și spun și pleci; iarăși mor ca de cuțit.

Tânjesc să simt căldura iară, care buzele-mi ardea,
Mânii de oameni rai mă pierd; în neant să mă așez.
Versuri plânse să le uit, să privesc cum urlă ea.
Înghețat pierdut sunt însă, în a iadului livezi.

Sufletu-mi brăzdat de gratii negre, încuiate, mute.
Ochi-mi lăcrimați de tine, caută cu disperare.
Să te vadă ei te strigă în noptare moartea-aude.
Sunt nimic fară o parte.Sunt lăsat mort în cărare.