Răzbun de toamnă

Sufocu-mă în tine
O, toamnă mânioasă,
Sub cerul tău de fumuri,
Pe huma noroioasă.

Și mă sufoc spre bine,
Căzând pe pat de ramuri
Și calde frunze-mi sunt,
Pictură de pe geamuri.

Se zbate roșiatic
Alcoolul peste vie,
Când vântul tău cel aspru
Pătrunde în chilie.

Iar ploaia dinspre dealuri
Răzbate a veni,
Apocalipsa toamnei
Nu cruță nici copii.

Tablou pictat cu vreme
Și timp dar și ecou,
Reflectă pe retina-mi,
Momente din cavou.

Și toate-s reci spre alb
Și nu se bat pe viață,
Când toamna e în preajmă
Făcând loc pentru gheață.

Lipsă

Consum cuvinte ce ziceai,
Ascunse azi în texte vechi
Și pierd priviri spre ochii tăi
Și chiar momentele le pierd.

Dar în contur de toamnă grea
Șase ploi se bat spre zile.
Greul cer de nori s-arată
Nouă vremi se-ntind pe mile.

Unde-i ea cea din contraste?
Care-mparte cel pământ,
Sărutnâd minuni și fapte
Și sângele din ochi curgând.

De ce nu vii cuminte iară?
Pletele să-ți răsfoiesc,
Genele curbate fi-vor
Viața care s-o trăiesc.