Caii

Un regat de cai sălbatici
În galop strivesc speranțe.
Calcă oameni singuratici
Încărcându-le frică în brațe.

Sclavi bătuți fără de milă,
Suflete de bătrânțe,
Ocărâte sunt în tină
Nici în apă nu-i blândețe.

Călăi de  moarte care râd,
Macină tristeți în visuri
Și regatul cailor de câmp
Îi supune în abisuri.

Dulce-i durerea cailor
Care cantă din demeță
Auburii din nasul lor,
Mă înclină-n somnoleță.

Trup

Nu condamn pământul mort,
Ci îl sap fără motiv
cu gândul.
Și gropi de om și de mormânt,
crevaste brune de pământ
astup în zarea neagră
colindănd în vechi ecou
uitarea mea ș-a lumi-ntreagă.

Pe buze de cleștar străvechi,
Sărutări nu voi lăsa.
Sunt calde, stiu.
Dar din pământ aștept să fie,
Să gust dulceață și venin
Din gropile
de mort pământ
Și somn Și moarte Și destin,
Să simt în palmene-i plăpânde, fine.