La mormântul unui dascăl

Un negru steag s-a ridicat

În nima nostră-amărâtă,

Când tu ca dintre pământeni

De-a morţii sorţi ai fost furată.

Iubită mamă şi profesor,

Cu zâmbet încărcat de viaţă,

Sufletu-ţi merge la cer,

Iar noi îţi plângem a ta faţă.

De ce ne laşi fără de ochi

Şi te ascunzi într-un pământ?

Rămâi aievea printre noi!

Cu toţii-mpărtăşim ăst gând.

La mormântul tău acum,

Noi copii plecăm privirea.

Cu pline flori de lacrimi triste

Îţi împodobim dormirea.

Un cert ecou

Un cert ecou s-aude-n umbre
Și bate a orori și moarte.
Adună în cântări și turme
Poame seci, crude și coapte.

Un timp vechi și încuiat
Lovește crud pe fața rece,
Topoare de argint nu taie,
Un stejar ce vrea să plece.

O viață pare c-a trecut
Și între veacuri se ascunde,
Doi ochi umpluți de lăcrimări,
Pierduți sunt printre unde.

La noapte

La noapte nu mai dorm în casă,
Ci mă întind sub nucul verde
Să mai câștig o mică șansă
Sub cerul negru ce se vede.

Și mă încui în lemn de-argint,
Să nu mă simtă vântul sacru.
În nuci privirea s-o întind,
Să văd, să uit un suflet aspru.

Dar urlă singur într-un cod
Un glas ce soarbe din magie
Și mă descopăr ca să-l văd,
Aroape-n cer, inima-nvie.

Nu mă face ca să uit,
Ci mă adapă cu-mboldire.
Ai mei doi ochi nu pot să-i ud,
Spre tine vrea s-arunc privire.

Tu ești toamna care plouă
Și nu te-ating ca pe o lună.
Inima se-mparte-n două,
Iar din vioară-i rupt-o strună.

Din trupul tău iese sfios
Un glas de iarnă și de miere
Căci cerul negru e noros.
Și-mi umple pieptul de putere.

Secetă

În secetă și lut crăpat,
Îmi pierd suflarea ca din zbor
Când ploile se fac de praf
Și umbră nu mai am din nori.

Nici lacrimile pe obraz
Nu se pornesc spre buze arse,
Ci se topesc în frigul verii
Lăsând obrajii-n focuri false.

Un tei se clatină-n pupilă
Și udă-i vremea-n preajma lui,
Corana frunzelor de viață
Umbrește-n duhu' prundului.

Un susur fiert în trup aud
Atunci când soarele nu iartă,
Iar gemete ca de mormânt
Zidesc în tei o mândră artă.

Dar teiul e doar în pupilă
Și eu îl simt în chinuri reci,
Căci cerul ploaia nu-și mai varsă
Și noi rămânem muți și seci.