Focul dragostei

Scrisoarea morții mă-nfioară
Iar glasul cade tremurând
Inima îmi explodează...
Dar aud doi pașii venind.

Prind curaj și rup scrisoarea,
O arunc și mă întorc,
O ființă mă blochează
Și-mi dă căldură ca de foc.

Și rapid vine la mine,
Sărutare să îi dau,
Mâinile să le-ncheștăm
Și în brațe eu o iau.

Inima bate mai tare,
Bate pentru ea acum,
Topiți de foc suntem
Și dragoste și scrum.

Scrisoarea morții

Un soare răpitor s-arată
Peste lumea întomnită,
Căutând să dea speranțe,
Să le ia și să ne mintă.

Caci toamna e și răutate,
Umbre reci vin prste noi,
Noaptea ne încuie-n iad
Luna, farul dintre ploi.

Ploi de lacrimi însemnate
Mă cuprind și mă frământă
Moartea își face intrarea
Și-n scrisoare îmi cuvântă.

Slove din scheleți de șoareci
Le ating și mă-n fior,
Caci destinul mi-e în pagini,  
Ore curg ca un izvor.        


                                                                                                                                                                                                                                                                       

31 de cuminți

Un dor ne ia pe toți

Și munții să-i clătim,

Cu noi să fi din nou,

Prieteni iar să fim.

Vai, trist e Moromete

Căci nu-l mai învățăm,

Cu dragoste de carte.

Noi dorul îl avem.

Doi ani de cunoștințe

Și doi de-nvățătură

Romane necitite,

Doar fișe de lectură.

Și buni și răi am fost,

Și multe am făcut,

Dar clasa de acum,

Nu-i ca și în trecut.

Fertil nu e pământul,

Ce de Ion e cultivat,

De cand nu ne-am văzut,

El n-a mers la arat.

Și cărțile sunt triste,

Și vor să reveniți,

Cu sincere dorințe,

31 de cuminți.