Un timp ce radiază moarte,
În calea lui calcă pământ
Și plopii pier în zi și noapte,
Șezutul verde-i un mormânt.
Șubred glas zolește-n umbre,
Către stele se înalță.
Spirite-ncuitate umble,
Pe tărâmnul plin de gheață.
Două lunci stau stăvilite
În sălbăticie stearpă,
Parca-un sânge le înghite
Scârțâind o strâmbă harpă.
Pe meleaguri alungite
Soarele nu-și varsă zorii,
Ci umbit de ploi mocnite
Tace, subjugândul norii.
Dar în veșnica pustie
Care zace ca o moartă,
Aspre bătălii învie,
Pentru viață și răsplată
Răget surd în depărtări
Face pași ca de război,
Cerbii coarne-lumânări
Le ridică dintre ploi.
Patru urși spintecă-n coji
Ca să piară glas de cerb,
Gem și ei ca niște moși,
Pașii lor pământul fierb.
Singur stau și eu părtaș
Să privesc sălbăticia,
Nori și ploaie n-au locaș,
Vor să bată bătălia.
Foc și tremur între lumi
Se coboară ca din lună,
Dar ei urlă dând din pumni
Ploaie, nori și-a morții zână.
Câmp de fier maro și putred
Se astupă cu verdețuri,
Timpul trece, alții nu cred,
Rodul vieți-i plin de ghețuri.
