Nimeni și nimic

Ape dulci îi poartă gânduri

Și pădurea lumii tace.

Viețile se scurg în timpuri,

Inima doarme în pace.

În neant e călător

Și caută nimic spre el,

Căci în nimic găsește dor

Și în nimic găsește cer.

Nimeni nu vrea să îl vadă,

Căci el cu nimeni a trăit

Și gol e dânsul în livadă.

În livada ce-a iubit.

Gol de gânduri și de tot,

Gol și negru, abătut,

Sub un măr ce greu s-a copt,

Suparat că n-a fost vrut.

Ca un mozaic străin,

De nimic nu a fost bun.

La păstrat ca și un vin,

Uitat a fost ca un nebun. 

Nimic ce vezi, e tot ce văd

Totul piere sub podele,
Gura clatină din vorbe,
Somnul cântă vise grele.
Simt miros de sfinte slove.

Umbre aurii de soare,
Plâng sub streșina de nori.
Moartea, viață acum pare.
Inima-mi plină de dor.

Stele cad în munții singuri
Și pe mări departe mor.
Clopote vorbesc cu vânturi,
Greierii cântă în cor.

Spini de vată se răstoarnă
În pământul cel tăcut,
Iarba grasa îmbătată
Ploaia-o ia de la-nceput.

Stoluri galbene de-albină,
Spre potop de foc se duc,
Mierle cântă în surdină,
Pietre tac încet sub nuc.

Buze roșii înspre seară,
Către soare le zăresc,
Dulci, cărnoase ca o pară,
Le sărut și le zdrobesc.

Păr de iarbă roșiatic,
Peste umerii de miel,
Sentimentul singuratic,
Vrea ca să m-arunc în el.

Roua ochilor de gheață,
Peste frunze din obraji,
Se revarsă fără viață,
Cu tărie și curaj.

Totu-i doar o amintire,
Dintre multele din cufăr.
Mâna clar îi dă citire,
Lumea tace. Nu mai sufăr