Muzică e pe pământ

Un flaut îmi străpunge inima.
Cu mierea sunetului său.
Mii de note vin spre mine,
Eu mă duc încet spre hău.

Limpezi ape cad din ochi
Și tresalt când voci aud.
Multe corzi ciupite văd.
Un tenor s-aude surd.

Glas de fluture în noapte,
Îmi aduce sfântul tunet.
Ochi de leu căzând alene,
Luminați, vin, de un strigăt.

Strunele de fulger,
Cad și cântă din cuvânt.
Flori de ploaie sună veșnic,
Muzică e pe pământ.

Venin de deavol

Zâmbesc și plâng aievea,
Las să cadă peste mine
Munti. Și mări să mă înece,
Când aștept moartea ce vine.

Cad în flăcări blestemate
Și mă pierd în labirinturi,
Care miotaurii-ș ascund.
Cad usor,'tristat, pe gânduri.

Visez singurătate și mister.
Roșii răni îmi cand în suflet.
Săgeti cu venin de deavol,
Fac din mine rău să cuget.

Miere cu otravă din morminte,
Picură măsuri încete, crunte.
O torură e să simt din plin,
Faptele-ți mari dar mărunte.

Clepsidra cu timp umed

Prima dat-am ezitat
Și acum simt cum dispar,
O grea emoție m-apasă
Și tristeți închise-apar.

Ochii mei te văd acolo
Și nimic nu pot să fac.
Te văd și plâng amar,
Lacrimi crude ș-apoi tac.

Las să fie cum o fi...
Un eretic, cad în vise
Și te văd așa aproape,
În real lumine stinse.

Despre mine tot eu neg
Și să mor aștept acum,
Vise albe și nopți negre,
Toate s-au făcut un scrum.

Orb și surd sunt în neștire,
Chinuri rele-mi vin în suflet.
Un nisip uscat se scurge,
În clepsidra cu timp umed.

Funeral

Lumea el o precepea ca și pe ceva abstract,

Gânduri și mutări de șah se-mpleteau atunci astral,

Lăsând actorul să o joace încrezându-se în pact.

Căci slab era și n-avea vlagă să ajungă la alt mal.

Și a crescut văzând că poate să aducă la lumină,

Glasul gândurilor lui ce în taină și dispreț le-a scris.

Voci și sunete de versuri de la el erau să vină

Și la mulți sau la puțini le dădea credință-n vis.

Creați de Dumnezeu

Un zâmbet cald înghite lacrimi,

Iar soarele îmi scaldă fața.

Săruturi dulci din raza blândă,

Din inimă-mi topește gheața

O clipă ochii-i spăl cu râsul,

Iar mâna către vastul cer o duc.

Stelele mă cheamă, negre să le văd,

Iar cântece din nori s-aduc.

Orgoliul negru iarăși ne închide,

Speranțele clădesc spre moarte,

Căci răi suntem și nemilosi

Și pierdem tot, credință, soarte.

Iar viața asta visele ne fură

Și pașii îi lăsăm să cadă greu,

Neputincioși noi suntem oameni,

Cu dragoste creați de Dumnezeu.

Paranoia

Există o infinitate de universuri paralele, fiecare din ele sunt lucrurile pe care le-am gândit dar nu le-am făcut, pe care le-am început și nu le-am terminat, pe care le visăm și nu ni le amintim. Absurd este faptul că universul în care trăim este totalitatea lucruilor care ne țin legați de ceea ce suntem și nu de ceea ce vrem să fim cu adevărat.

O călăuză printre rânduri

Străbat cu greu răcoarea frunții

Și caut să găsesc ascunsuri.

Mări de lacrimi sângerate,

Întunecându-se-n apusuri.

Condei din pene de săruturi,

Urme roșii, paginlie-adună.

Munți de flori vin peste nori

Și dispare-a mării spumă.

Simple versuri cad în rime

Și se împletesc cu scânduri.

Mințile devin morminte,

Eu, o călăuză printre rânduri.

Pasărea de la Roșu

Tremură-n apus o pată,
Care aripile-și bate.
Dau cu mâna ș-o ating,
Însă ea e prea departe.

O privesc cum îmi dispare
Și îmi pare rău că pleacă,
Zilele parcă sunt nopți,
Frica începe să treacă.

Mâine mă trezesc aievea
Și în gândul meu suspin,
Dorul păsării din roșu,
Ma îneacă cu venin.

Crestele cărunte vor
Să o ia pentru vecie,
Malurile mării strigă
Să ți-o lase numai ție.

Tu ești apusul roșiat,
Distanța imposibilă.
Viața pare infinit,
Tu o faci credibilă.