Fragile inimi

Fragile inimi ce se sparg
De fiordul singuratic,
În bucaăţi ele plutesc,
Ignorând codul dogmatic.

Singure se pierd în mare,
Singure plâng alungate.
Să se regăsească vor,
Puzzle-uri nerezolvate.

Jumătăţi şi sferturi strigă
Să le-audă restul lor.
Nimeni mâna n-o ridică,
Toate-s triste într-un cor.

Toţi poartă-n privire ură
Şi de dragoste-au uitat.
Nici frânturi nu se adună,
În neant toţi au picat.

Urma mea

Lungi alei se duc spre umbre

Eu călcând pe ele râd.

Singur sunt nebun în noapte,

Morți mă strigă, dar sunt surd.

Plec spre nicăieri și-n față.

Alungat de gânduri multe,

Dintii-mi crapă de furie.

Calea mea duce spre munte.

Munții umbra minții sunt.

Călimări fără cerneală,

Vise de real sunt stinse,

Morții vii încep să pară.

Pe moment realizez; 

Întunericul mă prinde

Singur sunt pe urma mea.

Și morutul sunt, care mă minte.

Pădurea primăverii

Flori de piersic suflă vise

Către genele de gheață.

Verde, roșu, alb și mov,

Despre dragoste ne-nvață

În păduri sub ape line

Un mister ascuns domnește.

Mierle cântă în surdină,

Apa tulbură-i de pește.

Săbii de lumini agață,

Frunzele ce-acum răsar. 

Cerbii pasc din iarba grasă,

Coarne să primească-n dar.

Totul parcă e din cărți,

Rânduri ce descriu viața

În culori de primăvară.

Cânturi luminându-mi fața.

O privighetoare tace,

Așteptând să fie noapte,

Ramurile le străbate,

În curând va spune șoapte.

Vânt de seară se abate

În pădurea împăcată,

Flaute încep să sune

Chemând luna alungată.

Cerul vast brăzdat de stele,

Tulburat e de-o fantasmă.

O privighetoare cântă

Liniștita în mireasmă.

Îngeri mici cu aripi scurte,

Flutură peste o baltă.

Greieri plâng singurătatea,

Iepuri negrii-n iarbă saltă.

Totul e vis și lumină

În pădurea primăverii.

Zi și noapte fericirea

Curge-n sufletul durerii.

Sânge și nisip

O lume singură se zbate,
În zeci de glasuri zăbovite.
Sânge îmbibat cu frică,
Înnegrit e în morminte.

Ceasuri se topesc de moarte,
Orele-nghețând în veacuri.
În inimi reci pătrund săgeti,
Aruncate-n noi cu arcuri.

Ploi și ceață se coboară
Peste săbiile de cupru.
Grele amăgiri m-apasă.
O lumină merge sumbru.

Cai din iad mă urmăresc,
Călăriți de-a lor Nazgul.
Teama, ura și mormântul
Mă pătrund ușor și dur.

Lacrimile-mi cad în gol.
Plâng nisip uscat și sânge.
Timpul sumbru mă adapă.
Aerul de gât mă strânge.

Singur stau și chinuit,
În onglindă reflectat.
Singur cad în întuneric.
Nu-s de nimeni ajutat