Lună

Sub clar de cer suspină
Un cerc aprins de nea
Și scaldă în lumină,
Pe oameni ca o stea.

Ea crește rar și magic
Cu-n licăr de inel,
Sorbind din timpul tragic
Și scade tot la fel.

Luna ne e este calea
În nopțile cu stele,
Când soarele și ziua
Se pierd între vâlcele.

Dar luna ca și fragii
E dulce-acrișoară,
Ne mângaie obrajii
Din zorile de seară

Și ziua se ascunde
Lăsându-ne uitați,
Pe pajiștile scunde,
Și-n munții goi, uscați.

Pasăre străină

Se scutură brazii
În noaptea de afară
Și lumea e sub stele
Iar luna pare goală.

De ce în vechiul nuc
Rămân mistere vechi?
Le uit mereu menirea
Când pe sub el eu trec.

O pasăre străină
Îmi cântă din privire
Și buzele-mi muțește
Când ochii-s în orbire.

Spre chinuri ea mă duce
Și nucul mi-l doboară.
Cu dulci cuvinte stinse
Săruturi îmi presară.

Mă duc hipnotizat
Spre un ecou adânc
Și pier de bucurie
Sărutul când ating.

Dar totul se destramă
Când ochii îi deschid
Și luna pare neagră
Sub cerul de argint

Iar nucul cel de bronz
Brăzdat e de tristețe,
Uitat a fost de mine
La pură bătânețe.

Sunt eu cu el acum
Zăcând de-ntunecime
Căci pasărea străină
Nu ne-a lăsat cu bine.