Tremură-n apus o pată,
Care aripile-și bate.
Dau cu mâna ș-o ating,
Însă ea e prea departe.
O privesc cum îmi dispare
Și îmi pare rău că pleacă,
Zilele parcă sunt nopți,
Frica începe să treacă.
Mâine mă trezesc aievea
Și în gândul meu suspin,
Dorul păsării din roșu,
Ma îneacă cu venin.
Crestele cărunte vor
Să o ia pentru vecie,
Malurile mării strigă
Să ți-o lase numai ție.
Tu ești apusul roșiat,
Distanța imposibilă.
Viața pare infinit,
Tu o faci credibilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu