Nebunie

Fața albă luminată de cenușă și de fum,
Clocote de sânge mort, putrede mă răscolesc.
Aer liber prin organe caută să fie scrum.
Luna, stelele și tu; toți acum mă ocolesc.

Chinuri jalnice mă toacă în torturi încete reci,
Sunt nebun de supărare, râd amar și mor cumplit,
Dar mor și viață am de mort, sufletu-mi captiv în veci
Nu mă vezi și spun și pleci; iarăși mor ca de cuțit.

Tânjesc să simt căldura iară, care buzele-mi ardea,
Mânii de oameni rai mă pierd; în neant să mă așez.
Versuri plânse să le uit, să privesc cum urlă ea.
Înghețat pierdut sunt însă, în a iadului livezi.

Sufletu-mi brăzdat de gratii negre, încuiate, mute.
Ochi-mi lăcrimați de tine, caută cu disperare.
Să te vadă ei te strigă în noptare moartea-aude.
Sunt nimic fară o parte.Sunt lăsat mort în cărare.