Jar de sobă

Sărut a vostre legi nescrise
În pergamentul natural,
Iar jarul care arde-n sobă,
Să-mi fie martor la final.

Să ardă lemn din negrii codrii
Și lemn de cruce să nu ardă,
Că la domniile sihastre,
Un lemn de carpen vor să vadă.

Să fie ud ca părul fetei,
Ce pletele-i suspină-n sân,
Iar coaja lemnului sălbatic,
Să-mi fie pielea de păgân.

Și ea să fie lemn de foc
Și eu să ard ca bradul crud,
Ea să se stingă udă, rece
Iar eu s-o văd și s-o aud,

S-o prind de mâna ei de damă
Și să-i sărut ochii ușor,
Iar jarul sobei să nu sară,
Să ardă lent, încetișor...

Cenușa noastră va rămâne
În mijlocul cel mai pustiu
Și foc de lacrimi or să cadă,
Cand ea n-a fi și-a fi târziu.