Zburătoarea

Se zbate în odaie
O rază de lumină,
Iar flacăra din ceară
Se stinge și suspină.

Suspin-un fum albastru
Și negru deopotrivă,
Iar bezna se răsfrânge
Lăsând somnu-n surdină.

O voce mai bătrână
Aud cum blând mă cheamă
Și luna cu-a ei raze
Îmi face-o neagră damă

Atunci ochii de om
Încep să mi se ude
Cu lacrime de ploaie
Venind din cereuri blânde.

Cu părul înghețat
Și ochii de regină
Răsuflă peste mine
Și sufletu-mi înclină.

Prizonier în noapte
Și ea-i o zburătoare,
Iar somnul nu mă-nghite
Și nu-i urmă de soare.

Înlănțuit sunt treaz,
Dar mort sunt iară foarte
Cu vorbe de ispită
Mă strânge ca de moarte

Și vine înspre mine
Și pleacă iar în ceață
Lăsându-mă în noapte
Pierdut și fără viață.

Și vine înc-o dată
Și pleacă spre abise
Lăsându-mă în noapte
Pierdut și fără vise.