Eu călcând pe ele râd.
Singur sunt nebun în noapte,
Morți mă strigă, dar sunt surd.
Plec spre nicăieri și-n față.
Alungat de gânduri multe,
Dintii-mi crapă de furie.
Calea mea duce spre munte.
Munții umbra minții sunt.
Călimări fără cerneală,
Vise de real sunt stinse,
Morții vii încep să pară.
Pe moment realizez;
Întunericul mă prinde
Singur sunt pe urma mea.
Și morutul sunt, care mă minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu