Secetă

În secetă și lut crăpat,
Îmi pierd suflarea ca din zbor
Când ploile se fac de praf
Și umbră nu mai am din nori.

Nici lacrimile pe obraz
Nu se pornesc spre buze arse,
Ci se topesc în frigul verii
Lăsând obrajii-n focuri false.

Un tei se clatină-n pupilă
Și udă-i vremea-n preajma lui,
Corana frunzelor de viață
Umbrește-n duhu' prundului.

Un susur fiert în trup aud
Atunci când soarele nu iartă,
Iar gemete ca de mormânt
Zidesc în tei o mândră artă.

Dar teiul e doar în pupilă
Și eu îl simt în chinuri reci,
Căci cerul ploaia nu-și mai varsă
Și noi rămânem muți și seci.