În nima nostră-amărâtă,
Când tu ca dintre pământeni
De-a morţii sorţi ai fost furată.
Iubită mamă şi profesor,
Cu zâmbet încărcat de viaţă,
Sufletu-ţi merge la cer,
Iar noi îţi plângem a ta faţă.
De ce ne laşi fără de ochi
Şi te ascunzi într-un pământ?
Rămâi aievea printre noi!
Cu toţii-mpărtăşim ăst gând.
La mormântul tău acum,
Noi copii plecăm privirea.
Cu pline flori de lacrimi triste
Îţi împodobim dormirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu