Un bust de lut

Sunt om și pierd contrastul

Pereților de viață,

Când lumea cade-n arsul

Mormânt fără de față

ȘI iau în palme lutul,
Terestului tărâm.
Să pun în el suflare
Și-o inimă să pun.

Femeie să clădesc,
Cu lacrimi și sudoare;
Cu brațe de regină
Și vorbe-nbătătoare

Și păr de verde iarbă,
Să-i cadă peste umeri,
Iar fruntea fie-i dalbă
Și buzele de nuferi.

Iar zic că om mă aflu
ȘI pierd în bezna minții,
Speranța că nu-i cale
Prin lut să dau sens vieții.

Deci stau și modelez
Ș-aștept un demiurg,
Să ungă bustul rece,
Cu viață și sărut.