Și plin de zile sure,
Clădește un mormânt
Din frunze și pădure.
Domnește sub o lună,
Un om înlănțuit,
Iar inima-i nebună,
Îi bate-n infinit.
Și lacrimi alungate
Îi pică pe obraji,
Iar hainele împarte
Copiilor de magi.
Durere și suspine
Îl calcă în picioare,
Iar glasul care vine,
Îl stinge dar il doare.
Cuvânt nu se aude,
Ci tace de durere,
Ploaia vrea să-l ude,
Dar e târziu și piere..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu