Visez încet și mă înnec,
Într-un gând cu valuri crude.
Nu știu ce să fac și mă opresc.
O văd și știu ce îmi ascnde.
În cale ne-ntâlneam noi doi,
De mână o țineam în taină.
Ușor adie vântul prin castani
Și mă racește-ncet prin haină.
Nu e frig, ci-i un fior,
Ce astăzi nu mă lasă-n pace.
Te pierd acum, atunci, oricând.
Glasul toamnei nu-mi mai place.
Îmi șoptește la ureche,
Cu durere și amar:
Tu ești singur pe Pământ
Și nu uita, tu ai un dar.
Poate nu a fost sortit,
Dar mă gândesc acum la tine,
Unde munții pleacă fruntea,
Unde apa cântă în suspine.
Ești tu acolo, oare mă aștepți?
Pe ape tulburi și coline,
Eu îmi încep călătoria.
Ce o să fac când o s-ajung?
O să mai știi oare de mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu