Noir

Pe un vârf de munte tânăr
Clopot de smarald ne strigă,
Limba lui de fier forjat
Fără viață-n el se plimbă.

Ochii noiștrii daltonști,
În culori de fals și negru,
Strălucesc în lumea verde
Precum ochii cei de tigru.

Doi pereți ce se destramă
În pământ ,de ochi, dispar,
Noi privim în alb și sumbru
Sufletele date-n dar.

Anii plâng și-mbătrânesc,
Clopotul își plânge viața.
Efemer și singur suflă,
Veacul îi zgârie fața.

Limba lui bate în gol
Ca un ceas uitat de vreme,
Atârnat într-un castel,
Apoi moare ca un vierme.

Ochii noștri de noir
Nu mai văd un rost anume.
Doi nebuni pereți s-adună
Lasând clopotul să sune.