miercuri, februarie 19, 2014

Mica fată-n pijamale

Monoton cad adormit,
Într-un vis în patul meu,
O visez parcă-i un zeu,
Dintr-o carte ce-am citit.

Bucle negre-i cad sfios,
Peste umerii cei blânzi.
Mă privesc ochii cei calzi,
Ridicându-mă de jos.

Mâinile i le sărut,
Mă cuprinde un fior.
De la fluturi parcă zbor,
Buzele i le sărut.

Palmele împreunăm,
Flori albastre cad din cer.
Caldă-i inima în ger,
Noptile ne-mbrățișăm.

Mica fată-n pijamale,
O visez necontenit,
O iubesc la infinit,
Căci lumină mi-e în cale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu