Lasă-mă să simt

Visele vorbesc cu mine,

Ele vor să spun ce simt

Firea tace și mă-ngână,

Nu pot fi, ceea ce sunt.

Zâmbetul nu mă cunoaște,

Sufletul e făr de aripi,

Vântu-mi tremură obrazul

Cel brăzdat acum de lacrimi.

Vreau să strig să mă descarc!

Lumea să m-audă acum,

Rațiunea vrea să tac.

Nu pot să nu-mi văd de drum.

Simt o lipsă în adânc,

Care noaptea nu-mi dă pace

Și mă doare foarte mult,

Eu o rabd pentru că-mi place.

Întunericul mă prinde

Și îmi dă să beau venin,

Somnul să-l adorm îndată

Să-mi beau cupa cea de vin.

Luciul ochilor s-abate,

Prin a nopții fum de moarte,

Țip și nimeni nu m-aude.

Totul e precum o carte.

Rânduri multe așezate,

Amintiri uitate zac.

O copertă le umbrește,

Pe raft, mute stau și tac.

O, mărite cer albastru,

Haide să te-mbrățișez!

Întunericul să piară,

Pe un nor eu să m-așez.